Extras din Monografia Cașin-Mănăstirea Cașin

În legătura cu așezarea, structura și evoluția locuitorilor din zona Cașin nu avem prea multe documente, suntem obligați să ne sprijinim pe câteva catagrafii, catastifuri, recensăminte sau unele documente generale referitoare la Moldova, la anumite lucrări știintifice si anume:

Vasile Parvan aprecia că, în urma colonizării Daciei, densitatea populației a crescut de la 5 la 10 locuitori per km 2. Ștefan Pascu aprecia că la sfârșitul sec. al-XIV-lea Moldova avea 400.000 -450.000 locuitori, deci populația era foarte rară.

O problemă foarte importantă o constituie creșterea populației de pe Valea Cașinului și în acest scop încercăm o analiză atentă. Se poate lua în calcul sporul natural al populației băștinașe, despre care se poate afirma că era oarecum mic. Creșterea numarului locuitorilor s-a produs datorită emigrărilor românești din Transilvania și Muntenia, realizându-se o adevărată colonizare în epoca feudală.

În veacul al XIII-lea, ungurii pătrundeau în grupuri tot mai sporite în Transilvania, iși întăresc stăpânirea în acestă provincie, complică situația românilor de aici prin deposedarea de pământuri și constrângeri diverse, aplicând biruri foarte mari, situația complicându-se prin aplicarea ,,birului împărătesc”.

Despre Valea Cașinului facem mențiunea că în anul 1409-1410, Alexandru cel Bun dăruiește stolnicului Domoncos și celor doi frați ai săi șase sate pe Valea Cașinului și Oituzului, situație înregistrată în ,,Documentele moldovenești” ale lui M. Costachescu, menționate apoi de Radu Rosetti în ,,Pământul, sătenii și stăpânii” pag.163.

Cei veniți în Moldova erau scutiți de aproape toate dările și obligațiile iar dregătorii domnești nu aveau voie să pătrundă în satele lor. În asemenea condiții, ca urmare a acestor emigrări, numărul populației de pe Valea Cașinului a crescut foarte mult, emigrarea continuând și în secolele următoare astfel încat în secolul al XVIII lea un maghiar Mihail Cserei spunea: ,,Din Transilvania poporul trece în masă în Moldova”.

Ideea este completată de Nicolae Iorga care în articolul ,,Acte și fragmente relative la istoria românilor” scria: ,,Ambasadorul german Diez vorbește de 24.000 de familii trecute în 1767 din Transilvania în Țările Române”. Este vorba de locuitorii din Țara Barsei care au trecut munții și au colonizat Valea Cașinului. Nimeni nu știe cum dar încercăm să explicăm că ,,locuitorii de la Bretcu, cei aflați pe malul pârâului Negru unde aveau fânețe foarte bune, au fost deposedați de ele și aflându-se în apropirea pasului Cașin s-au hotărât și au trecut pe firul văii în zona Cașinului, deci peste munte în imediata apropiere, stabilindu-se în frumoasa vale a Cașinului, care le-a oferit găzduire și condiții mai bune de viață.
O foarte bună parte dintre ,,bretcani”(locuitori ai comunei Bretcu) s-au așezat pentru totdeauna aici pe Valea Cașinului.

Cercetătorul Matei Vlad de la Institutul de Istorie,,Nicolae Iorga”, în lucrarea ,,Colonizarea rurală în Țara Românească și Moldova, în sec.XV-XVIII” notează: ,, În Moldova se aflau îndeosebi în județele Putna și Bacău, cu centrul la Stănești, pe lângă moșia Mănăstirii Cașinului și la Soveja, barsani”. Același fapt este menționat și în lucrarea ,, Documente privind relațiile agrare în veacul al XVIII lea” cu comentarii importante privind obligațiile țăranilor serbi. Cumulându-se aceste informații privitoare la condițiile așezării locuitorilor din zona Cașin, avem posibilitatea de a face niște aprecieri de mare obiectivitate.

În ,,Hrisovul” domnitorului moldovean Grigorie Calimachi din 29 martie 1763 se arăta că ,,în satele Mănăstirii Cașinului trăiesc acum barsanii”, apoi în hrisovul lui Constantin Ipsilanti, din 04 iulie 1800 se vorbește de locuitorii barsani ce se afla cu locuința lor pe moșiile Mănăstirii Cașinului (din ,,Documente privind relațiile agrare din veacul al XVIII lea în Moldova” pag. 376).

Peste stratul populației dacice băștinașe, temeinic gospodărite în acest bazin în secolul al XVII lea au venit aduși vremelnic de acele circumstanțe explicate mai sus, grupuri de transilvăneni, în special locuitori din Bretcu, fostul județ Trei Scaune (astazi Covasna) care treceau cu vitele munții pe firul pârâului Negru și în continuare pe râul Cașin, de unde s-a și numit pasul Cașin. Acest fenomen a determinat creșterea populației pe Valea Cașinului.

Tot în secolul al XVII lea au venit îndemnați de aceleași scutiri, grupuri mari de țărani musceleni de la Rucăr, Dragoslavele, care s-au aflat mai întâi la Soveja, în Putna de unde au trecut muntele pe Valea Cașinului, localizandu-se pentru totdeauna aici. De asemenea cu prilejul construirii Mănăstirii Cașinului au fost aduși circa 800 de robi care după ce au lucrat la înălțarea bisericii, a zidurilor și a celorlalte costrucții interioare, dupa cei trei ani de muncă, nu au mai părăsit localitatea și s-au localizat în jurul mănăstirii. Ei erau în majoritate rromi și au constituit satul ,,Dezrobiții Mănăstirii Cașin”.

În ,,Condica liuzilor” există o mențiune în care se arată că la Mănăstirea Cașin în anul 1803 veniseră 170 de liuzi(oameni străini), aduși să lucreze pe moșia Mănăstirii trimiși de domnitorul Constantin Moruzzi, cu scopul de a sprijini economia Moldovei.

Din documente reiese faptul ca în anul 1892 populația comunei Mănăstirea Cașin numara 687 capi de familie cu 2509 suflete din care erau 1635 agricultori, 105 meseriași, 4 industriași, 12 comercianți, 4 cu profesii libere, 20 de muncitori și 4 servitori; 549 locuitori erau contribuabili. Nu este înregistrată proporția barbați-femei.

Înainte de venirea populației migratoare sporul natural al populației se zice ca era 6%, dupa venirea populației din Transilvania și Muntenia procentul de creștere al populației a fost foarte mare.
Cercetatorul Ștefan Meteș a notat un interesant fragment de cântec popular care circula în Transilvania:

,,În Moldova-i mult mai bine, cine merge nu mai vine”. Tot el ne informează că românii din Transilvania se duceau în Moldova din pricină că pământul era mai roditor, acolo aveau rude, prieteni și dajdiile, robotele erau mai ușoare.

Aceleași afirmații se fac de către cercetatorii Vasile Mihordea și Alexandru Gonta care se preocupa de istoria raporturilor dintre țărani și marii stăpăni de pământ, precum și de obligațiile țăranilor serbi, mai ales în Moldova în secolele XIII-XVIII.

În monografia ,,Dragoslavele” a lui Rădulescu-Codin și I. Rautescu sunt făcute, de asemenea câteva aprecieri interesante și anume: ,,….. în acest veac al XVII-lea, mulți locuitori, din Țara Românească(Muntenia) au trecut nechemați în Moldova(…) circa trei părți dintre sătenii din Rucar-Dragoslavele au venit la Soveja și Cașin, formând în ambele locuri sate de rucăreni și dragosloveni.

Mult timp li se spunea locuitorilor de pe Cașin: bretcani, barsani, bercani, apoi li s-a zis totdeauna mocani fiindca erau purtători de ,,moc”, bat (ghioga) ciobanească. În adevăr, erau în general oieri și crescători de vite mari, gospodari întreprinzători, buni agricultori, cărăuși, negustori, cunoscători ai multor meșteșuguri legate de agricultură, lucrători de pădure ingenioși și harnici, oameni de ispravă și cu multe inițiative. Au întemeiat aici gospodării frumoase și prospere, știau să prelucreze bine laptele și lâna. Au defrișat anumite părți din pădure realizănd un fânărit de calitate și islazuri pentru asigurarea hranei vitelor pe care le creșteau cu mare dibăcie. Au dezvoltat o adevărată ,,civilizație a creșterii cailor”, pe baza căreia au dezvoltat căraușia…, făcându-se cunoscuți în toata Moldova.

Un fapt foarte interesant și demn de remarcat este acela că Legea Rurală de la 1864 i-a găsit pe locuitorii de la Mănăstirea Cașin astfel: 307 locuitori cu 2 boi și 120 cu 4 boi. În plus erau prezenți la târguri cu adevarate cirezi de vite de calitate foarte buna.

(Extras din Monografia Cașin-Mănăstirea Cașin de prof. Gheorghe Simion)

Close Search Window