Istoria comunei Mănăstirea Cașin
◉ La sfârșitul secolului al XIX-lea, comuna făcea parte din plasa Trotuș a județului Bacău și era formată din satele Dezrobiți, Mănăstirea Cașin, Suseni și Lupeni, având în total 2509 locuitori. În comună funcționau o școală mixtă cu 29 de elevi înființată în 1865, o fabrică de petrol și o biserică (fosta biserică a mănăstirii Cașin), cel mai mare proprietar de terenuri fiind statul român. Anuarul Socec din 1925 o consemnează în aceeași plasă, având 3458 de locuitori în satele Mănăstirea Cașin, Ferăstrău, Haloș, Cârjău, Pârvulești și Suseni. Legea administrației din 1931 consemnează satele: Dezrobiții Mănăstirea Cașin, Ferăstrău, Haloș, Lupeștii Cârjeu, Pârvulești și Suseni.
◉ În 1950, comuna a fost transferată raionului Târgu Ocna din regiunea Bacău. În 1968, comuna a revenit la județul Bacău, reînființat. Tot atunci, s-au desființat satele Ferăstrău și Haloș, comasate respectiv cu satele Mănăstirea Cașin și Pârvulești, iar satul Lupeștii Cârjeu a luat numele de Lupești.
Reportaj
◉ Valea Caşinului a rămas în istoria României ca unul dintre locurile unde, dacă sapi câţiva centimetri în pământ, dai de sânge de erou.
◉ Satul a luat numele mănăstirii ctitorită la începutul secolului şaptesprezece de domnitorul Gheorghe Ştefan, zis şi Burduja-Vodă. Ctititorul ei visa să fie aceasta cea mai frumoasă biserică din toată Ţara Moldovei, mai mândră decât Golia şi Trei Ierarhi, edificiile ridicate de rivalul său, Vasile Lupu, la Iaşi. Departe de a deveni o vatră de cultură, aşa cum îşi dorea domnitorul, mănăstirea îi va servi doar ca ultim popas înainte de a lua drumul pribegiei, de frica lui Vasile Lupu.
◉ Trei secole mai târziu, soldaţii români şi-au amestecat aici oasele cu pământul frontului, facându-l stavilă de netrecut. Pe muntele Fata Moartă şi-a dat viaţa pentru ţară în toamna lui 1916, locotenentul Alexandru Florescu din Ploieşti. Trupele lui cuceriseră muntele ocupat de duşmani printr-o ofensivă teribilă, înaintând pieptiş de-a lungul coastei muntelui. Când a fost încercuit de trupele inamice, a refuzat să se predea. A căzut doar după o crâncenă luptă la baionetă. Scrisoarea de înştiintare a morţii eroului trimisă soţiei lui, Victoria, e păstrată cu respect în arhivele comunei Mănăstirea Caşin.
◉ Locotenentul îşi doarme azi somnul de veci alături de alţi 8.000 de viteji în cimitirul eroilor din Mănăstirea Caşin. Sunt mai mulţi decât locuitori în comună.
◉ În mijlocul cimitirului, una dintre cruci poartă inscripţia “Ostaşului care n-a ştiut ce e primejdia în apărarea pamântului iubit al ţării sale, aceluia pe care biruitor asupra rănilor fatalitatea singură l-a putut răpi. Regina României a vărsat o lacrimă pe locul de odihnă”. Nimeni nu ştie dacă povestea de iubire dintre regină şi Xenofon Obreja a fost adevărată. Cert este că cea mai mare cruce din cimitir este dedicată unui sublocotenent, iar inscripţia e dovada că eroul avea un loc special în inima “îngerului fără aripi”.
◉ Regina Maria a petrecut luni întregi pe frontul din Caşin. A îngrijit răni, a pansat suflete şi cel mai important, a sădit iubirea de patrie în inimi de viteji. După război, a venit ani la rând să petreacă seara de Înviere la mănăstire, împreună cu Averescu şi Iorga, ba chiar a dispus să fie construită în Bucureşti o biserică cu numele Biserica Caşin.
Un reportaj pentru emisiunea „Descriptio Moldaviae” realizat de Raluca Aftene.
